Inima în burtică
Cum ar fi să simți o inimă în burtică? Două bătăi și mai multe, când mai lente, când grăbite să crească, când fără niciun semn…
Din noiembrie, trăiesc aceste zvâcniri, zbateri de aripi de fluturi, bule de aer, lovituri după cum mi-au descris mamele sau după cum am găsit pe net. Înainte de a simți, am fost într-o plăcută, dar, în același timp, tensionată căutare să percep, să trăiesc, să pipăi și să înțeleg. Știi că e în tine și totuși nu e concretă, o vezi la ecograf, e incredibil cum “se joacă de nu are aer”, vorba doctorului, dar îți dorești să o atingi, mai ales când sarcina nu e vizibilă.
La un moment dat, stând liniștită “ca la carte”, pe partea stângă, ceva diafan ca o țesătura din cea mai fină dantelă, abia sezizabil parcă-parcă te atinge, însă nu-i destul de concret, ba imposibil, după spusele celor din jur, pentru că e prea devreme.
Și îți continui umbletul cu mâna până când percepi o stare foarte înaltă de fericire. Bate grăbită. Primele lovituri ale fetiței noastre înfățișează “inima din burtică”, cuprinzând toate descrierile mamelor și mai mult…Momentul acela încărcat de tot ce este mai frumos, mai limpede, mai împărtășit, mai plin de iubire, mai puțin fără griji îmi este cel mai drag.
Irina Bîrjoveanu, Călărași